Nicio bucurie

Progool-Speranta-Targu-Mures-2007   Nu stiu sa spun ce gândeste un copil care ajunge sa-si paraseasca echipa la care a început fotbalul si ce trairi poate sa aiba atunci cand ajunge sa joace împotriva lor, dupa o perioada de cateva luni de suferinta surda. Nu stiu nici daca aceasta nu poate sa se transforme intr-o experienta de viata care sa il faca, in final, mult mai puternic.
   Ceea ce stiu sigur in acest moment este ca astazi am vazut un copil de nici 9 ani care nu s-a bucurat pentru cele cinci goluri marcate împotriva fostei sale echipe. Sportul, chiar si cel juvenil, devine tot mai mult o poveste cu aspecte meschine, populata cu tot mai multe personaje cel putin dubioase.
   Da, m-am bucurat pentru toate golurile, insa mi-a lipsit fericirea dezlantuita a fiecarei reusite, descatusarea emotiei pure pe care orice copil ar trebui sa o aiba atunci cand marcheaza.
   Inca nu ne-am pierdut speranta, doar ca acum nu mai este decat a noastra si purtând un alt nume.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *